În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne”.
Şi dacă bătălia de la Mărăști a fost prima victorie adevărată, bătălia de la Mărășești a fost cea mai importantă „victorie defensivă” dată de Armata Română în Primul Război Mondial. A fost „micul nostru Verdun” și a devenit rapid un simbol al curajului și al sacrificiului soldatului român. Faptele de vitejie în luptele corp la corp date de soldaţii români și în timpul bătăliei de la Oituz aveau să spele definitiv rușinea înfrângerilor din 1916.
Pentru a evidentia si sarbatori 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz revista Historia a realizat un numar special (detalii aici).
De asemenea, Banca Nationala a Romaniei pune pe piata o emisiune numismatică speciala dedicată împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Caracteristicile monedelor din set (din aur, argint și tombac cuprat) și a monedei din alamă, pentru colecționare, sunt următoarele:
Caracteristici tehnice | Set 3 monede | Monedă pentru colecționare | ||
---|---|---|---|---|
Metal | aur | argint | tombac cuprat | alamă Cu80Zn15Ni5 |
Valoare nominală | 100 lei | 10 lei | 1 leu | 50 bani |
Titlu | 900‰ | 999‰ | – | – |
Formă | rotundă | rotundă | rotundă | rotundă |
Diametru | 21 mm | 37 mm | 37 mm | 23,75 mm |
Greutate | 6,452 g | 31,103 g | 23,5 g | 6,1 g |
Grosime la chenar | 1,9 mm | |||
Calitate | proof | proof | proof | proof |
Cant | zimţat | zimţat | zimţat | inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte |
Aversul monedei din aur redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din argint redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Aversul monedei din alamă pentru colecționare redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint, din tombac cuprat și din alamă) prezintă portretul şi numele regelui Ferdinand I și inscripția în arc de cerc ,,MARASTI-MARASESTI-OITUZ-1917”.
Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul este de:
- 150 seturi de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat);
- 5.000 monede din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.
Preţurile de vânzare sunt:
- 2.100,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare;
- 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.
Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat și monedele din alamă, de 50 bani, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din alamă, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.