A murit Stephen Hawking

0
(0)

Stephen Hawking
Stephen Hawking; foto independent.co.uk
Familia a anuntat moartea lui Stephen Hawking, cel mai cunoscut om de ştiinţă britanic al timpurilor noastre, un geniu care şi-a dedicat viaţa descoperirii secretelor Universului. Avea varsta de 76 de ani.

Născut pe 8 ianuarie 1942, omul de ştiinţă Stephen William Hawking şi-a canalizat activitatea pe alăturarea relativităţii – natura spaţiului şi a timpului – şi teoria cuantumului – cum cele mai mici particule s-au născut în Univers – pentru a demonstra crearea şi funcţionare Universului.

În 1964, la vârsta de 22 de ani, a fost diagnosticat cu o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică. I-a fost prezis că va mai trăi doar câţiva ani. Boala a evoluat gradual şi l-a lăsat în imposibilitatea de a se mişca, ţintuit într-un scaun cu rotile, aproape paralizat şi neputând să vorbească decât cu ajutorul unui dispozitiv (sintetizator de voce).

În 1974, la vârsta de 32 de ani, a devenit unul dintre cei mai tineri membri ai prestigiosului for de ştiinţă britanic Royal Society.

Stephen Hawking este autorul popularelor cărţi „O scurtă istorie a timpului” (1988) şi „Universul într-o coajă de nucă” (2001). Cea mai mare parte a vieţii sale a fost profesor la Cambridge, iar în comunitatea ştiinţifică este cunoscut mai ales pentru teoriile sale legate de mecanica găurilor negre, graviaţie şi relativitate. Geniul său a fost comparat cu Albert Eistein şi cu Isaac Newton.

VIDEO: Stephen Hawking: Questioning the universe | TED Talk

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0