Cine a castigat Premiul Nobel pentru Medicină in 2014

0
(0)

Premiul Nobel pentru Medicină in 2014
John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser; foto usatoday.com
Premiul Nobel pentru Medicină, in 2104, a fost castigat de John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser pentru “descoperirea celulelor care compun un sistem de poziţionare din creier”.

John O’Keefe (75 de ani) este profesor la Institutul pentru Neurologie Cognitivă din cadrul Departamentului de Anatomie aparţinând de University College de la Londra.

May-Britt Moser (51 de ani) şi soţul său Edvard I. Moser (52 de ani) sunt doi neurologi norvegieni, directori fondatori ai Institutului Kavli pentru Sisteme de Neuroştiinţe şi Centrul pentru Biologia Memoriei din cadrul Universităţii Norvegiene de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim.

Laureaţii de anul acesta ai premiului Nobel pentru Medicină au descoperit un sistem de poziţionare din creier, un fel de “GPS intern”, care face posibilă orientarea în spaţiu, potrivit Agerpres.

“Descoperirile realizate de John O´Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser au rezolvat o problemă care îi frământă de secole pe filosofi şi pe oamenii de ştiinţă – cum reuşeşte creierul să genereze o hartă a lumii care ne înconjoară şi cum ne putem orienta şi naviga într-un mediu foarte complex”, conform comunicatului emis de Comitetul Nobel.

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0