Medalia Nobel; foto oracoolblog.wordpress.comPremiile Nobel au fost create prin voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), graţie unei clauze menţionate în testamentul său redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.
Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în zilele noastre echivalentul a 1,9 miliarde de coroane (209 milioane de euro), au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite “acelora care, pe parcursul anului precedent, au făcut omenirii cele mai mari servicii”.
Alfred Nobel; foto ww.quotessays.comPrin testament, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet pe cel pentru medicină, Academia regală suedeză pentru ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace.
În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 euro) şi poate fi împărţit dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.
Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.
Cookie-urile Strict Necesare ar trebui să fie activate în orice moment, astfel încât să putem salva preferințele pentru setările pentru modulele cookie.
Dacă dezactivați acest modul cookie, nu vă vom putea salva preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitați acest site, va trebui să activați sau să dezactivați cookie-urile din nou.
3rd Party Cookies
Acest site utilizează Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori pe site și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui modul cookie ne ajută să îmbunătățim site-ul nostru web.
Vă rugăm să activați mai întâi Strictly Necessary Cookies, pentru a vă putea salva preferințele!
One thought on “Cine a creat premiile Nobel”
Comments are closed.