Cu fata la perete, in lumina, vreo 50 de tablouri, intoarse o panza admirabila din perioada cubismului analitic, aproape blonda.

Privesc panza, o culme ascutita ordoneaza compozitia. Acest tablou dateaza din perioada cand picta cu prietenul sau Picasso.

L-am intalnit pe Picasso, mi-a vorbit despre Braque, in timp ce-si termina de pictat tabloul Guernica: “Se tot vorbeste de influenta mastilor negre asupra noastra. M-am dus la Trocadero, era dezgustator acolo, un talcioc, stateam acolo si-mi dadeam seama ca era ceva important – mastile negre nu erau niste sculpturi ca oricare altele, erau niste lucruri magice, negrii le facusera, erau niste arme, ca sa ajute oamenii sa nu mai fie robii duhurilor, sa fie independenti. Daca dam duhurilor o forma, devenim independenti, am inteles asta dar…era urat acolo, foarte urat. Asta a fost si ceea ce nu m-a despartit de Braque, ii placeau mastile negre, nu-i era frica de ele, fiindca el nu simtea ceea ce am numit eu TOT sau viata sau Pamantul? Pentru Braque nimic din jur nu era dusmanos, oriunde se simtea la el acasa, nu era superstitios.”

A mai fost o problema: Braque isi face pictura reflectand: “Eu am nevoie de lucruri de oameni. El are noroc: niciodata n-a stiut ce inseamna curiozitatea – prosteste confundata cu indiscretia – e o boala. El nu cunoaste viata: niciodata n-a avut pofta sa faca de toate cu tot…”

Am inteles, tabloul din fata mea putea foarte bine fi semnat si Picasso, era unirea lor: in pictura.