Arthur deschide sezonul de uragane de la Atlantic facandu-si aparitia in zona de coastă a statului North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, chiar de Ziua Naţională, pe 4 iulie.
Sezonul de uragane la Atlantic a început pe 1 iunie şi se încheie la 30 noiembrie.
Primul uragan al sezonului, Arthur, a devenit o “furtună post-tropicală” şi se află la aproximativ 80 de kilometri de Noua Scoţie (Canada), cu rafale de vânt care ating până la 100 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC).
Câteva zeci de mii de locuinţe au fost lăsate fără energie electrică in regiunile prin care a trecut.
NHC avertizează că există riscul unor inundaţii, unei mări agitate şi că nivelul apei de ploaie poate atinge între cinci şi zece centimetri, izolat chiar 15 centimetri, în estul statului Maine, în nord-estul Statelor Unite, în vestul Noii Scoţii şi în zona coastă la nivelul New Brunswick.