Cercetatorii de la Muzeul american Smithsonian au descoperit o înregistrare a vocii lui Alexander Graham Bell pe un disc de ceară din 1885, care fusese donat muzeului.
Descoperirea a fost posibila datorita unei noi tehnologii care “citeşte” sunetul în mod digital de pe discul de ceară, folosind lumină şi o cameră 3D.
“Ascultaţi-mi vocea. Alexander Graham Bell”, spune inventatorul. Înregistrarea-test, realizată în laboratorul Volta din Wahsington al lui Bell, include şi mai multe numere. Alte înregistrări includ şi versuri din Shakespeare.
Abdicarea lui Napoleon I a avut loc in 11 aprilie 1814, cand a fost exilat pe insula Elba.
Cariera lui Napoleon a început în rândurile armatei revoluţionare, ajunge general la doar 24 de ani şi devine unul dintre comandanţii cei mai renumiţi ai epocii.
Înlăturând în 1800 Directoratul printr-o lovitură de stat, Napoleon devine Prim Consul al Republicii Franceze. Apoi, în urma unui plebiscit, Napoleon devine Consul unic pe viaţă, cu dreptul de a-şi alege succesorul.
Iată câteva curiozități legate de acest moment:
1. Motivul abdicării
Napoleon a fost forțat să abdice în urma înfrângerii coaliției sale de către forțele aliate (Rusia, Prusia, Austria, și Marea Britanie). După înfrângerea de la Leipzig în 1813 (Bătălia Națiunilor) și intrarea trupelor aliate în Paris la sfârșitul lunii martie 1814, situația sa a devenit imposibilă.
2. Două tentative de abdicare
Inițial, pe 4 aprilie 1814, Napoleon a încercat să abdice condiționat, dorind ca fiul său, Napoleon al II-lea, să devină împărat sub tutela sa. Coaliția însă a refuzat acest compromis, forțându-l să abdice complet pe 11 aprilie.
3. Locul semnării
Abdicarea a fost semnată la Fontainebleau, reședința imperială a lui Napoleon. Chiar înainte de acest moment, Napoleon ar fi intenționat să organizeze o apărare a Parisului, dar susținerea trupelor și a comandanților săi se diminuase.
4. Exilul în Elba
Conform Tratatului de la Fontainebleau, Napoleon a fost exilat pe Insula Elba, o mică insulă din Marea Mediterană, unde i s-a permis să păstreze titlul de împărat. Insula avea doar 12.000 de locuitori, iar Napoleon a transformat-o într-un mic stat autonom, ocupându-se de reforme administrative și economice.
5. Generozitatea coaliției în termeni
În ciuda faptului că fusese învins, Napoleon a primit o pensie anuală, protecția titlului său imperial și o gardă personală formată din 1.000 de soldați.
6. Reacțiile francezilor
Abdicarea lui Napoleon a fost întâmpinată cu amestec de emoții în Franța. Populația era obosită de războaie și sacrificii, dar Napoleon avea încă susținători loiali care îl priveau ca pe un erou național.
7. Încercarea de sinucidere
Se spune că Napoleon, devastat de abdicare și trădat de mulți dintre cei apropiați, ar fi încercat să se sinucidă ingerând o otravă pe care o purta cu el. Încercarea a eșuat, iar acest episod reflectă starea psihologică fragilă a împăratului în acel moment.
8. Abdicarea a deschis calea pentru restaurarea Bourbonilor
Abdicarea din 1814 nu a fost finalul lui Napoleon. După mai puțin de un an, în februarie 1815, el a evadat din Elba și a revenit triumfal în Franța, reluând puterea pentru „cele 100 de zile” înainte de a fi înfrânt definitiv la Waterloo.
10. Moștenirea istorică
Abdicarea lui Napoleon este privită ca un moment simbolic în istoria europeană, marcând sfârșitul dominației sale asupra Europei și începutul unui nou echilibru de putere între marile state ale continentului.
Această abdicare este un exemplu al efemerității puterii și al rezilienței umane, având un impact profund asupra istoriei politice și militare a Europei.
Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, a fost mai întâi un simbol al luptei pentru drepturile femeilor care munceau, apoi o sărbătoare a mamelor în ţările din fostul bloc sovietic, iar în prezent este un prilej de bucurie şi răsfăţ pentru toate femeile din lume.
Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât cele ale bărbaţilor. Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale n-a mai fost decât un pas.
În SUA, opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.
Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în SUA pe 28 februarie. Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913.
În 1910, cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare s-a ţinut la Copenhaga. O femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Cele peste 100 de femei din 17 ţări care au participat la conferinţă, reprezentând sindicate, partide socialiste, cluburi de femei angajate şi incluzându-le pe primele trei femei alese în Parlamentul Finlandei, au aprobat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.
Astfel, în urmă cu 100 de ani, pe 19 martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.
Cu toate acestea, la mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care şi-au pierdut viaţa peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.
În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.
În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru “pâine şi pace”, după ce peste 2 milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.
De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
1975 a fost declarat “Anul Internaţional al Femeii” de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.
Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca “Ziua Mamei” în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.
În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.
În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.
Medicament, răsfăț dulce și simbol al iubirii, mierea a fost descoperită încă din timpuri străvechi și folosită îndelung pentru pentru proprietățile ei miraculoase. Mierea este unul dintre cele mai complete, benefice și eficiente alimente cunoscute până acum.
Dacă aveţi dubii că mierea cumpărată este contrafacuta va prezentam câteva teste considerate sigure de specialişti.
Amestecaţi mierea în apă. Mierea naturală are densitatea de 1,4 ori mai mare decât apa și nu se dizolvă. Mierea ar trebui să cadă la fund și să nu se împrăștie rapid în apă. Cea contrafacută are o densitate mai mică și ar trebui să se dizolve.
Mierea ar trebui să aibă aroma plantelor din care este culeasă. De obicei, mierea falsificată este doar dulce, fără nici o aromă.
Introduceți o lingură în borcan, apoi ridicați-o și lăsați să curgă mierea. Dacă mierea curge continuu, fără să se desprindă în picături, atunci cel mai probabil mierea este naturală. Mierea de salcâm este putin mai fluidă decât cea de floarea soarelui sau polifloră. Cea de mană (muguri de brad) este cea mai densă.
Ţineţi un chibrit aprins deasupra unei linguriţe de miere. Dacă e naturală, mierea se va topi şi nu va începe să sfârâie imediat.
Încălziţi o bucată de sârmă inoxidabilă şi introduceţi-o în miere. Un produs de calitate se va lipi de metal şi nu se va prelinge înapoi în borcan când sârma e scoasă din miere.
Puneți o bucată de pâine veche în miere. După 10 minute ar trebui ca pâinea să fie în stare solidă, ci nu să se înmoaie.
Puneţi puţină miere pe o foaie de hârtie. Dacă pata umedă se răspândeşte pe suprafaţa hârtiei, atunci mierea este contrafăcută.
Mierea de floarea soarelui și cea polifloră cristalizează. Dacă ați cumpărat miere și după 2-3 luni nu are deloc mici cristale, e posibil ca aceasta să fi fost contrafacută. Mierea poate redeveni fluidă dacă este pusă în apă caldă, maximum 40 de grade. Dacă temperature apei este mai mare își pierde din proprietăți (de aceea nu este indicat să puneți miere în ceaiul fierbinte). De menționat că mierea de salcâm și cea de mană cristalizeaza foarte greu, dupa aproximativ un an.
Puneți miere într-o lingură apoi amestecați cu un creion chimic aproximativ un minut. Dacă mierea se colorează este posibil să nu fie naturală. În cazul în care culoarea nu i se modifică, este naturală.
Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta, in prezenta Altetelor Lor Regale Principele Radu si Principele Nicolae ai Romaniei au decorat mai multe personalitati marcante din tara si strainatate.
Joi, 28 februarie 2013, Principesa Mostenitoare, in numele Majestatii Sale Regelui, a conferit “Ordinul Coroana Romaniei in grad de Cavaler “, domnisoarei Liana Greavu, dlui. Catalin Popescu, dlui. Sebastian Brinzas, dlui. Andrei Dimitriu, dlui. Dinu Zamfirescu, dnei. Catherine Sofianou, dlui. Andrei Pippidi, PS Episcop Sofronie, Maestrului Nicolae Licaret, dnei. Doina Uricariu, dnei. Danielle Nobs si ASS Principelui Wenceslas de Lobkowicz.
In cadrul aceleiasi ceremonii, Alteta Sa Regala a conferit decoratia regala “Nihil Sine Deo“, Maestrului Victor Rebengiuc, dlui. dr. Raed Arafat, dlui. Michael Flaks, Maestrului Cristian Badea, dlui. Vladimir Zamfirescu, Alteta Sa Anne de Ligne si Marchizul Olivier de Trazegnies.
Ceremonia a fost urmata de un concert extraordinar al Corului Regal, format din tineri talentati, studenti ai Facultatii de Muzica din Bucuresti. In cadrul ceremoniei de la Castelul Peles, Corul Regal a primit Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principelui Radu.
