10 repere in istorie pentru ziua de 19 august

1819 – A încetat din viaţă inventatorul scoţian James Watt, care a adus îmbunătăţiri motorului cu aburi (n. 1736).

1822 – A încetat din viaţă matematicianul şi astronomul francez Jean Baptiste Joseph Delambre (n. 1749).

1858 – Reprezentantii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franta, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) au semnat Convenţia de la Paris, potrivit căreia cele două ţări române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării şi a rămas în vigoare până în 1864.

Coco Chanel
Coco Chanel; credit photo haute. decoration. over-blog.com

1883 – S-a născut celebra creatoare franceză de modă Coco Chanel (d. 10 ianuarie 1971).

1891 – A încetat din viaţă pictorul Theodor Aman, fondator al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (n. 20 martie 1831).

1919 – Afghanistanul şi-a declarat independenţa.

1934 – După moartea preşedintelui Hindenburg, cancelarul Adolf Hitler a preluat şi funcţiile de preşedinte şi şef al armatei, autointitulându-se Fuhrer.

1941 – S-a născut inginerul chimist Mircea Desideriu Banciu, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii europene de chimie. (d. 2005)

1960 – URSS lansează Sputnik 5, cu căţeii Belka şi Strelka, 40 de şoareci, 2 şobolani şi o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ, toate animalele erau sănătoase.

1994 – A încetat din viaţă chimistul american Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel pentru chimie şi al Premiului Nobel pentru pace (n. 28 februarie 1901).

135 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA FANFAREI DIN PETREŞTI, ALBA

fanfara petresti
foto: www.fanfara-petresti.ro/

In 1879 a fost întemeiată Fanfara din Petresti, actualul judet Alba, în urma eforturilor depuse de către Michael Thut, rector bisericesc al prezbiteriului bisericii evanghelice. S-a reuşit atunci achizitionarea unui număr de 8 instrumente, iar dirijor şi conducător al fanfarei a fost numit Michael Thut, care era de asemenea şi predicator şi organist.

Trebuie mentionat ca fanfare era formata numai din sasi.

Mai multe amanunte aici

13 repere in istorie pentru ziua de 16 august

Virgil Ierunca
Virgil Ierunca; foto: bookspot.ro
1645 – S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanţi moralişti ai literaturii universale: “Caracterele” sau “Moravurile veacului” (d. 10 mai 1696).

1845 – S-a născut Gabriel Lippmann, fizician care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908 (d. 13 iulie 1921).

1888 – A încetat din viaţă chimistul John S. Pemberton, cel care a inventat celebra băutură “Coca-Cola” (n. 8 iulie 1831).

1893 – A încetat din viaţă Jean Martin Charcot, medic psihiatru, unul dintre fondatorii neurologiei moderne (n. 29 noiembrie 1825).

1906 –
La Valparaiso, Chile, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, care a făcut 20.000 de victime.

1913 – S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului (d. 9 martie 1992).

1920 – S-a născut Virgil Ierunca (Virgil Untaru), eseist, critic literar şi poet, traducător, stabilit în Franţa din 1946; a colaborat ca redactor la principalele reviste literare româneşti din exil, a fost redactor al emisiunilor pentru străinătate ale Radioteleviziunii Franceze şi colaborator, alături de soţia sa, Monica Lovinescu, al postului de radio “Europa Liberă” (d. 28 septembrie 2006).

1921 – S-a născut Moise Cohn (pseudonim – Ovid S. Crohmălniceanu), prozator, critic şi istoric literar (d. 30 aprilie 2000).

1949 – A încetat din viaţă scriitoarea Margaret Mitchell: “Pe aripile vântului”, roman ecranizat în 1939; filmul, cu acelaşi titlu, este considerat o capodoperă a celei de-a şaptea arte (n. 8 noiembrie 1900).

1956 – A încetat din viaţă pictorul Theodor Pallady (n. 11/12 aprilie 1871).

2007 – A încetat din viaţă percuţionistul şi compozitorul american Max Roach, una dintre marile legende ale jazz-ului secolului al XX-lea (n. 10 ianuarie 1924).

2008 – A încetat din viaţă fosta gimnastă Elena Leuşteanu, triplu laureată cu bronz olimpic (n. 4 iulie 1935).

2009 – A murit compozitoarea Ellie Greenwich, care a contribuit la impunerea muzicii pop în anii ’60, semnând piese precum “Chapel of Love” şi “Da Doo Ron Ron”.

13 repere in istorie pentru ziua de 14 august

Sergiu Celibidache
Sergiu Celibidache; foto all romaniansarevampires.com

1688 – S-a născut Frederick-Wilhelm I, rege al Prusiei (1713-1740); provine din dinastia Hohenzollern, cunoscut în istorie ca „regele soldat” (d. 31 mai 1740).

1867 – S-a născut prozatorul şi dramaturgul John Galsworthy (John Sinjohn), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: “Forsyte Saga”, “O comedie modernă”, “Tabachiera de argint” (d. 31 ianuarie 1933).

1916 – România declară război Austro-Ungariei, intrând în prima conflagraţie mondială.

1951 – A încetat din viaţă magnatul presei americane, jurnalistul William Randolph Hearst (n. 29 aprilie 1863).

1958 – A încetat din viaţă savantul francez Frederic Joliot-Curie, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în anul 1935, împreună cu soţia sa, Irene Joliot-Curie (n. 19 martie 1900).

1959 – A murit Nicolae Dărăscu, pictor influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism, acuarelist (n. 18 februarie 1883).

1972 – A încetat din viaţă scriitorul Jules Romains (pseudonimul lui Louis Farigoule): “Oameni de bună-voinţă”-27 de volume, “Dr. Knock sau triumful medicinei”, “Dictatorul” (n. 26 august 1885).

1984 – A murit Vasile Lovinescu, critic literar, dramaturg şi filosof esoteric român, elev al filosofului francez René Guénon (n. 17 decembrie 1905).

1996 – A murit dirijorul de origine română Sergiu Celibidache, membru de onoare al Academiei Române (n. 28 iunie 1912).

2004 – A încetat din viaţă Czeslaw Milosz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (n. 30 iunie 1911).

2007 – A încetat din viaţă compozitorul şi profesorul de muzică Tudor Jarda (n. 11 februarie 1922)

2008 – Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul FIFA a decis că internaţionalul român Adrian Mutu trebuie să plătească clubului Chelsea despăgubiri în valoare de 17,3 milioane euro, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv la un control antidoping.

2011 – A încetat din viaţă actorul Shammi Kapoor, a debutat la Bollywood în 1953 şi a devenit o vedetă a filmului indian după ce a jucat în pelicula de succes “Junglee” în 1961 (n. 21 octombrie 1931)

Bastonul lui Mos Butmaloi – sfaturi practice pentru excursionisti

Niculae Butmaloi
Niculae Butmaloi; foto: mirceaordean. wordpress.com

Unul dintre cie mai cunoscuti oameni de munte din Bucegii anilor 1880-1930 este fara indoiala Niculae Butmaloi , si aceasta datorita calitatilor sale deosebite : prietenos , blind , clarvazator deschizatorul unor poteci turistice pe care le marcase din proprie initiativa ; apoi , meteorolog popular , gazda renumita , vinator destoinic , povestitor ca nimeni altul si calauza neintrecuta.

Publicistul N Bogdan l-a cunoscut personal pe Nicolae Butmaloi in anul 1925 . Pentru N.Bogdan , acesta este : prietenul Nicolae Butmaloi , cel mai vestit vinator si cunoscator al tuturor stincilor , colturilor , coltisoarelor de prin toate inaltimile si vaile invecinate care mergea mai intai inainte spre a observa pe unde se poate trece mai usor si apoi urmeaza drumul , pentru ca sa incheie cu generoase cuvinte: ,,Multamim din toata inima si raminem recunoscatori lui Butmaloi , deoarece fara ajutorul lui nu am fi putut vedea niste portiuni asa de splendide si niste locuri pe care piciorul turistului nu le calcase inca’’. Din registrul cabanei Pestera nu pot fi trecute cu vederea notatiile din 19 august 1927 ale profesorului universitar Dan Radulescu de la Cluj : cu Nicolae Butmaloi am luat primele masuratori masuri pentru a insemna provizoriu brina mare o Costilei , de la Valea Prigonului la Galbinari pentru a sluji drumetilor surprinsi de ceata.

Hestor Urechia , neintrecut indragostit de frumusetea Bucegilor , il caracteriza astfel: “Citeva dintre cele mai grele si primejdioase excursii- Valea Alba , Blidul Ursilor , Briul Mare al Costilei , Briul din Valea Priponului la Valea Malinului si aceasta vale , le-am facut sub calauzirea lui Nicolae Butmaloi care rezuma in fiinta lui tipul desavirsit al alpinistului: picioare de otel , minte agera , singe rece, necunostinta oboselii.”

In anul 1927 Mos Butmaloi scoate o carticica intitulata Calauza mica – citeva sfaturi practice pentru domnii excursionisti.

Domnilor excursionisti,

Excursia de unul singur nu-i buna , ca multe i se pot intimpla unui om , fie el cit de sanatos ; ori capata vreo ameteala , ori rataceste drumul si nenorocirea-i gata!

Daca pin-acum , tot nu v-ati incredintat de nevoia de-a porni totdeauna in excursie cu bastonul in mina, apoi de aceasta data nimeni nu mai poate cinti:in munti , mai la tot pasul intilniti ciini, ciini zdraveni ciobanesti. Afara insa de ciini , mai sint si oameni ciinosi, ,de cei care-ti cauta pricina din senin si care , numai cind te vad cu bastonul in mina , incep a schimba gindurile pacatoase ce nutreau.

Domnilor excursionisti , cind intilniti vre-un drumet , sau vre-un cioban , cautati sa va dati in vorba cu el , ca-i bine sa ai prieteni si prin munti nu numai la oros –uneori sunt mai bunicei din munti .

Mai departe cind se intimpla sa sara ciinii la grupul dumneavoastra , nu dati in el cu bolovani , cautati numai sa va aparati nu fiti haini la lovitura , ca sa nu va atrageti ura ciobanilor, caci pot multe prin munti , nu sunt asa oricum ,cum cred cei de la oras.

E bine sa plecati de la inceput linistiti si potoliti sa nu aveti nevoie sa faceti foc , sa-l stingeti bine la plecare si sa- l acoperiti cu pamint.

Daca , pe neasteptate se schimba vremea , e mai bine sa faceti cale-intoarsa.

Pentru orice intimplare cel mai bine este sa luati o calauza .

Mai sunt unii care nu pornesc la drum fara bauturi spirtoase si aceasta este o mare greseala .

Daca vreti sa simtiti viata din plin , luati drumul muntilor ! Pe-aici toate tot mai frumoase-ti par si dragostea-i mai dulce ! Si sus de tot unde abia zaresti ,- ca parca te furnica sa te uiti ,- sus de tot v-asteapta mosul sfatos si v-a scris acestea , ca sa va vada venind tot mai voiosi si mai fara bataie de cap , ca atita bucurie i-a mai ramas acum: SOSIREA EXCURSIONISTILOR.

Curiozitatea se trateaza cu informatie

unitatile de masura
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.