De ce abdica Regina Beatrix a Olandei

Regina Beatrix a Olandei
Regina Beatrix a Olandei

Regina Beatrix a Olandei a anunţat că va abdica pe 30 aprilie 2013.

Regina a fost incoronata pe 30 aprilie 1980, implicându-se activ în activităţile politice şi sociale ale ţării şi bucurându-se de o largă popularitate.

Motivarea gestului, în contextul în care anul acesta împlineşte 75 de ani şi sunt 200 de ani de monarhie în Olanda, este de a lasa generatia mai tanara la conducerea tarii. Tronul va fi preluat de fiul său cel mare, prinţul Willem-Alexander.

Printul Willem-Alexander
Printul Willem-Alexander si Regina Beatrix

Printul de Orania, Willem-Alexander, în vârstă 45 de ani, va deveni primul rege după Willem al III-lea, care a murit în 1890.

Willem-Alexander este căsătorit din 2002 cu Maxima Zorreguieta, fiica unui fost secretar de stat din timpul dictaturii din Argentina. Cei doi au trei fiice: Catharina-Amalia (născută în 2003), Alexia (născută în iunie 2005) şi Ariane (născută în aprilie 2007).

Cand a murit Johannes Rau

Johannes RauLa 27 ianuarie 2006 a încetat din viaţă fostul preşedinte al Germaniei, Johannes Rau, la varsta de 75 ani.

Johannes Rau a fost primul şef al Republicii Federale care a ţinut un discurs în limba germană în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian, unde a cerut scuze pentru atrocităţile comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial.

De numele lui Johannes Rau se leagă o importantă contribuţie la istorica împăcare germano-israeliană.

Ce titlu a castigat Lucian Bute in 2007

Lucian ButeLa 27 ianuarie 2007 pugilistul Lucian Bute a avut un meci pentru centura de campion intercontinental la categoria supermijlocie, versiunea WBO.

Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion după ce l-a învins, la puncte, pe rusul Serghei Tatevosian, într-un meci disputat în cadrul unei gale ce a avut loc la Bell Centre, din Montreal.

Cand a murit Printul Carol Mircea

Prinţul Carol MirceaLa 27 ianuarie 2006 a încetat din viaţă Prinţul Carol Mircea, la varsta de 85 de ani, fratele fostului rege Mihai, fiul, din prima căsătorie, al regelui Carol al II lea şi a Ioanei Valentina Lambrino.

Această căsătorie a fost anulată, însă originea regală a lui Carol Mircea a fost recunoscută în urma a două procese, în Franţa şi Portugalia.

Prinţul a trăit în exil, în Franţa şi Anglia.

El avea doi copii: Paul (care locuieşte în România) şi Alexandru (care locuieşte în SUA).

Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii ( SUA ) insumeaza 50 de state si un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.).

Iata lista completa de state SUA:

Alabama
Alaska
Arizona
Arkansas
California
Carolina de Nord
Carolina de Sud
Colorado
Connecticut
Dakota de Nord
Dakota de Sud
Delaware
Florida
Georgia
Hawaii
Idaho
Illinois
Indiana
Iowa
Kansas
Kentucky
Louisiana
Maine
Maryland
Massachusetts
Michigan
Minnesota
Mississippi
Missouri
Montana
Nebraska
Nevada
New Hampshire
New Jersey
New Mexico
New York
Ohio
Oklahoma
Oregon
Pennsylvania
Rhode Island
Tennessee
Texas
Utah
Vermont
Virginia
Washington
Virginia de Vest
Wisconsin
Wyoming
Districtul Columbia (Washington, D.C.)

SUA ocupa o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2. Aproximativ 32%  dintre terenurile SUA sunt detinute de Guvern.

In 2009 Statele Unite ale Americii au fost pe primul loc în lume în termeni de cheltuieli militare cu 661 de miliarde de dolari, locurile doi si trei fiind ocupate de China cu 100 miliarde dolari si Franta cu 63,9 miliarde dolari.

Presedintele SUA in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost Franklin Delano Roosevelt.

Curiozitatea se trateaza cu informatie

unitatile de masura
Prezentarea generală a Politicii de Cookies

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.

Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.

Mai multe informații despre politica noastră privind cookie-urile.