Aurel Vlaicu a urmat cursurile scolilor tehnice superioare la Viena si Munchen, perioada in care a elaborat proiectul unui avion. In anul 1908, pentru o scurta perioada, a fost inginer la fabrica de automobile “Opel” din Russelheim.
In 1908 se intoarce in tara, unde a inceput constructia primelor sale avioane.
Aurel Vlaicu a proiectat si a construit unul dintre primele planoare romanesti, numit Vlaicu-1909, apoi doua tipuri de avioane monoplane – Vlaicu I (1910) si Vlaicu II (1911).
Avioanele construite de el se deosebeau de cele straine prin forma de sageata a corpului, dispunerea in fata a profundorului si a carmelor, aripa cu profil variabil, care in zbor lua forma apropiata de cea optima, prezenta a doua elice in tandem, care, invartindu-se in sensuri contrare, isi compensau reciproc cuplul de torsiune, prezenta trenului de aterizare cu roti independente, precum si aceea a reductorului dintre motor si elice.
Caracteristic pentru avioanele sale era, de asemenea, faptul ca pilotul avea camp de vedere liber in toate directiile. A invatat singur sa piloteze aparatele, ajungand in scurt timp la o maiestrie care i-a ingaduit sa-i intreaca pe multi asi ai acrobatiei aeriene. La concursul aviatic de la Aspen, de langa Viena, din iunie 1912, a obtinut, cu Vlaicu II, Premiul I pentru aruncarea la tinta a unui proiectil si Premiul II pentru aterizare la punct fix.
A facut zboruri de incercare si demonstrative si in tara noastra cu acest avion (Bucuresti, Blaj, Sibiu, Brasov, Iasi, Ploiesti, Lugoj, Orastie, Alba Iulia, Targu Mures), intre anii 1910 si 1912. In 1912-1913 a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion de constructie metalica din lume, pe care, insa, nu a mai apucat sa-l construiasca.
La 13 septembrie 1913, in timpul unei incercari de a traversa Muntii Carpati cu avionul sau Vlaicu II, s-a prabusit in apropiere de Campina, se pare din cauza unui atac de cord.
La 28 octombrie 1948 Aurel Vlaicu a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Romane.
