Asteroizi cu nume romanesti

5
(1)

AsteroiziLa propunerea Institutului Astronomic al Academiei Romane, Uniunea Astronomica Internationala a hotarat ca numele a doi asteroizi sa poarte numele unor personalitati din Romania, anunta Agentia Spatiala Romana.

Noile nume de asteroizi sunt (10466) Marius-Ioan si (10707) Prunariu.

(10466) Marius-Ioan este un asteroid descoperit in 1981, pe 1 martie. Are un diametru de 2.6 km, semiaxa mare de 2.332 unitati astronomice (U.A.) [1] si o perioada de revolutie de 1301 zile. Asteroidul poate ajunge la o distanta minima de Pamant de 1.13 U.A.

Marius-Ioan Piso este presedintele Agentiei Spatiale Romane si membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internationale de Astronautica IAA (din 2006), reprezentant national in Comitetul Stiintific NATO (din 2004) si membru al bordului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spatiale din cadrul Organizatiei pentru Cercetare si Tehnologie din NATO (din 2005), reprezentant al Romaniei la Agentia Spatiala Europeana (din 1998), printre altele.

Asteroidul (10707) Prunariu a fost descoperit in acelasi an (in 1981), pe 24 octombrie. Cu un diametru de 6.0 km si semiaxa mare de 2.431 U.A., acest asteroid face o rotatie in jurul Soarelui in 1385 de zile. Asteroidul poate ajunge la o distanta minima de Pamant de 0.87 U.A.

Numele asteroidului este acum legat de primul si singurul cosmonaut roman care, la varsta de 28 de ani, a zburat la bordul Soyuz 40 pana la complexul orbital Salyut 6 intr-o misiune cosmica ce a durat aproximativ 8 zile. Dumitru-Dorin Prunariu este presedinte onorific al Agentiei Spatiale Romane si vicepresedinte al Comitetului de Relatii Internationale al Agentiei Spatiale Europene (ESA).

Mai multe detalii aici.

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 5 / 5. Numărul de voturi: 1