All posts by Emanuel Nicolau

100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu

100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu
moneda numismatica; foto BNR.ro

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul BNR, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 10 noiembrie 2014, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • Valoare nominală: 10 lei;
  • Metal: argint;
  • Titlu: 999‰;
  • Formă: rotundă;
  • Diametru: 37 mm;
  • Greutate: 31,103 grame;
  • Calitate: proof;
  • Cant: zimţat.

 

Aversul monedeiAversul monedei redă un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea nominală „10 LEI”, inscripţia „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune „2014”.

Reversul monedei (foto sus) prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit „1914”, „1993”.

 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 330,00 lei/buc.

Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

16 repere in istorie pentru ziua de 2 noiembrie

Burt Lancaster
Burt Lancaster; foto www.nndb.com
1755 – S-a născut Marie Antoinette, arhiducesă de Austria şi regină a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea, decapitată în timpul Revoluţiei franceze.

1784 – A izbucnit răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

1816 – A încetat din viaţă cărturarul iluminist Gheorghe Şincai, reprezentant al Şcolii Ardelene (n. 1754).

1864 – A fost emis un Decret privind înfiinţarea Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, inaugurată în decembrie 1864.

1873 – S-a născut sculptorul Dimitrie Paciurea (m. 14 iulie 1932).

1913 – S-a născut actorul american Burt Lancaster: “Omul care aduce ploaia”, “Elmer Gantry”, “Aeroportul”, “Ghepardul”. (m. 20 octombrie 1994)

1930 – Haile Selassie devine împărat al Etiopiei.

1938 – A fost semnat primul Diktat de la Viena, prin care Germania şi Italia se angajau să “arbitreze” problemele teritoriale ungaro-cehoslovace.

1975 – A încetat din viaţă Pier Paolo Pasolini, regizor de film italian (n.1922).

1991 – Bartolomeu I devine Patriarh ecumenic al Constantinopolului.

1993 – Preşedintele Bill Clinton a semnat textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului Statelor Unite ale Americii privind ratificarea Acordului comercial între România şi SUA şi acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate.

2000 – Primul echipaj de trei astronomi (2 ruşi şi un american) ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

2001 – Talibanii au preluat, la Kandahar, controlul asupra majorităţii sediilor şi vehiculele aparţinând Naţiunilor Unite.

2004 – George W. Bush câştigă scrutinul prezidenţial din SUA în faţa lui John Kerry.

2004 – Este asasinat regizorul olandez Theo van Gogh, de către un fundamentalist islamic.

2009 – A murit José Luis López Vázquez, considerat unul dintre cei mai mari actori ai Spaniei

Nou record mondial la cadere libera – 41.150 de metri

Alan Eustace
Alan Eustace; credit foto Alan Eustace
Un nou record mondial a fost stabilit Vineri, 24 octombrie 2014, de catre Vicepresedintele companiei Google, Alan Eustace.

Eustace, in varsta de 57 de ani, a urcat intr-un balon cu heliu deasupra desertului din New Mexico (SUA) si s-a lansat in cadere libera de la inaltimea de 41.150 de metri. In cadere el a atins viteza maxima de 1.322 de kilometri pe ora, depasind astfel viteza sunetului.

Precedentul record a fost stabilit la 14 octombrie 2012 de catre amatorul de sporturi extreme Felix Baumgartner.

14 repere in istorie pentru ziua de 25 octombrie

Regele Mihai 1944
Regele Mihai
1767 – S–a născut Henri–Benjamin de Rebecque Constant, om politic, ziarist şi scriitor elveţian de limbă franceză, autor al întâiului roman autobiografic „Adolphe” (1818 – capodopera sa), intrând astfel în istoria literaturii ca făuritor al romanului modern de analiză psihologică (m. 1830)

1825 – S-a născut compozitorul Johann Strauss, supranumit regele valsului (m. 3 iunie 1899)

1838 –
S-a născut, la Paris, compozitorul Alexandre Cesar Leopold Georges Bizet (“Carmen”) (m. 3 iunie 1875)

1922 – A fost inaugurat, în grădina Cişmigiu, Monumentul eroilor francezi căzuţi în războiul din 1916-1918.

1925 – S-a născut Ioan Chirilă, gazetar si prozator (m. 20 noiembrie 1999).

1935 – A avut loc, la Opera Română din Bucureşti, premiera operei bufe “O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu (libretul după I. L. Caragiale).

1936 – S-a constituit Axa Berlin-Roma, prin încheierea unui amplu tratat de cooperare între Germania şi Italia.

1962 – Scriitorului american John Steinbeck i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

1972 – Kenneth J.Arrow and John R. Hicks au primit Premiul Nobel pentru Economie.

1997 – A avut loc, la Luxemburg reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, care a decis ca în procesul de aderare a statelor foste comuniste să existe un “prim val”, în care să fie incluse numai o parte dintre statele candidate.

2002 – A încetat din viaţă matematicianul Réné Thom, tatăl “teoriei catastrofelor” (n. 1923)

2002 – A încetat din viaţă actorul Richard Harris, interpretul regelui Arthur în filmul “Camelot” din 1967. Harris a mai interpretat rolul profesorului Dumbledore în “Harry Potter şi Piatra filosofală” şi în “Harry Potter şi Camera secretelor” (“Această viaţă sportivă”, “Biblia”, “Robin şi Marian”, “Gladiatorul”, “Contele de Monte Cristo”) (n. 1 octombrie 1930)

VIDEO Richard Harris este King Arthur in Camelot:

2011 – A încetat din viaţă regizorul Liviu Ciulei, a debutat ca actor în 1946 în “Visul unei nopţi de vară” şi ca regizor în 1957, punând în scenă “Omul care aduce ploaia” de Richard Nash. La experienţa de regizor, actor, scenograf şi scenarist s-a adăugat cea de director artistic, timp de zece ani, pentru Teatrul “Bulandra” din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul “Tyrone Guthrie” din Minneapolis (n. 7 iulie 1923)

2011 – Regele Mihai a ţinut un discurs, în Parlament, primul în faţa forului legislativ după mai bine de 60 de ani, eveniment de la care însă au absentat, deşi au fost invitaţi, preşedintele, premierul, patriarhul BOR

Ora oficială de iarnă si ora oficială de vară pentru Romania

Trecere la ora de iarna
Ora 4 devine ora 3; foto ampress.ro

România trece la ora oficială de iarnă în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie, mai exact, in 30 octombrie 2016. Astfel ora 4.00 urmeaza să devină ora 3.00 si va fi ziua cea mai lungă din an, respectiv va avea 25 de ore.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 s,i a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.

Trecerea la ora de vara
ora 3 devine ora 4; foto renasterea.ro

Cand trece Romania la ora oficiala de vara

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 26 martie 2017, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00.

In tara noastra ora de vara a fost introdusa prima oara in 1932 (intre 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 si pana in 1940, cand s-a renuntat la acest obicei, ora de vara era introdusa in prima duminica din aprilie pana in orima duminica a lui octombrie.

Intre anii 1941 si 1979 nu s-a mai folosit ora de vara.

Reintroducerea orei de vara s-a produs in 1979. Pana in 1996 (cu mici exceptii) ora de vara se introducea la sfarsitul lui martie pana la sfarsitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vara incepand cu ultima diminica din luna martie pana in ultima duminica din luna octombrie.

Save

Save