Regele Mihai a murit

0
(0)

Regele Mihai 1944
Regele Mihai
Regele Mihai al României a murit, la vârsta de 96 de ani.

Regele Mihai a încetat din viaţa, joi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.

“La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria,
În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă
Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate. În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est şi Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.

În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.

În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzităţii. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia.

Faceți clic pe o stea pentru a evalua articolul!

Rata medie 0 / 5. Numărul de voturi: 0