foto Twitter Donald TuskPremierul Theresa May a trimis miercuri, 29 martie 2017, prin ambasadorul la UE, scrisoarea oficiala de solicitare a iesirii din Uniunea Europeana, ducand Marea Britanie in necunsocut su declansand ani de negocieri cu rezultat incert ce vor testa rezistenta Uniunii Europene.
Documentul oficial pentru demararea concreta a Brexitului a fost transmis presedintelui Consiliului European Donald Tusk.
Theresa May raspunde la intrebari in parlamentul britanic pe tema BREXIT:
Regatul Unit a aderat la UE in 1972.
Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, pe ale cărui prevederi Marea Britanie si Uniunea Europeana este necesar sa le aplice in vederea ajungerii la un acord, are doar 255 de cuvinte in versiunea engleza. Traducerea poate fi citita aici.
27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, a fost instituita ca zi de sărbătoare naţională.
Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.
Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 de ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România.”, se arata in proiectul de lege adoptat de Camera Deputatilor.
Frantuzoaica Iris Mittenaere, in varsta de 24 de ani, a castigat concursul de frumusete Miss Universe, editia 2017. Ea este studenta la Facultatea de stomatologie din Paris.
Pe locul al doilea s-a clasat Raquel Pelissier – reprezentanta statului Haiti, iar pe locul trei a fost Andrea Tovar, reprezentanta Columbiei.
România a fost reprezentată de Teodora Dan, o tânără în vârstă de 27 de ani.
In acest an a avut loc a 65-a editie a concursului Miss Universe.
VIDEO – Iris Mittenaere incoronata Miss Universe 2017:
foto: China Xinhua NewsCel mai lung pod plutitor din lume a fost inaugurat in China. Podul, in lungime de 5 kilometri, a fost construit peste raul Hongshui. Podul a intrat deja in Cartea Recordurilor.
Donald J. Trump ; foto The SpectatorDonald J. Trump a devenit al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. El a ținut și primul discurs în calitate de președinte ales.
Primul mesaj al noului președinte al SUA, Donald J. Trump
„Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, e o treabă complicată. Vă mulțumesc mult. Tocmai am fost sunat de Hillary Clinton. Ne-a felicitat pe toți pentru victoria noastră, iar eu am felicitat-o pentru lupta din campanie. A muncit din greu pentru o perioadă lungă și îi suntem îndatorați pentru ce a făcut. Dar acum e timpul să ne unim. Voi fi un președinte pentru toți cetățenii. Pentru cei care nu m-ați susținut, recunosc că au fost câțiva, vă cer sprijinul, să ne unim să facem o Americă măreață din nou. Împreună vom începe să reclădim această națiune și să reînviem visul american. Avem un potențial uriaș. Fiecare american va avea ocazia să realizeze care este potențialul său maxim. Nimeni nu va fi neglijat, nimeni nu va fi uitat. Vom reconstrui țara pornind de la infrastructură, vom implica milioane de oameni, vom avea grijă de veteranii de război, vom apela la cei mai inteligenți și cei mai talentați. Ne vom întări economia, vom colabora bine cu celelalte țări. Niciun vis nu este prea mare, nicio provocare nu este prea mare. Trebuie să avem vise mărețe. Vreau să spun lumii că, deși voi pune interesele Americii pe primul loc, vom avea relații bune cu toată lumea și vom căuta o cale de mijloc pentru a soluționa problemele Vreau să le mulțumesc părinților mei care se uită în jos spre mine. Vreau să le mulțumesc surorilor mele, care sunt alături de mine în seara asta, fratelui meu, Robert. Am o familie fantastică, sunt un om norocos. Politica este un domeniu greu și vreau să mulțumesc familiei.”, a spus Donald Trump.