Tag Archives: Irina Mureșanu

Dinu Lipatti – 100 de ani de la nastere

Dinu Lipatti Centenar
Dinu Lipatti; foto icr.ro

ICR New York aniversează Centenarul Lipatti printr-un concert omagial dedicat marelui pianist şi compozitor român, în interpretarea violonistei Irina Mureșanu și a pianistei Angela Drăghicescu, artiste de origine română stabilite în SUA. Organizat în colaborare cu Fundația ACCUMM, evenimentul va avea loc la sala de recital Weill de la Carnegie Hall, din New York, vineri, 3 martie 2017, orele 20. În cadrul acestui recital, vor fi interpretate, în premieră americană, Sonatina pentru vioară și pian și Nocturna pentru pian (dedicată Clarei Haskil), de Dinu Lipatti. De asemenea, publicul newyorkez va mai asculta: Patru arii în stil popular românesc; Sonata nr. 3 pentru vioară și pian, op. 25 „În stil popular românesc”, de George Enescu; „Dansuri populare românești”, de Béla Bartok.

Pianistul și compozitorul Dinu Lipatti (1917-1950) este considerat unul dintre marii artiști ai secolului XX. În ciuda prezenței sale meteorice în arta muzicală universală și românească, a strălucit la intensitate maximă într-o mare varietate de roluri: pianist, compozitor, profesor, critic. Arta pianistică lipattiană, păstrată prin înregistrări de valoare inestimabilă, precum și activitatea sa muzicală polivalentă au ca sursă avantajul dublei sale vocații de pianist și compozitor, în care primează „înțelegerea textului în arhitectura sa componistică”, iar viziunea interpretativă se „cristalizează” și se definitivează „în contactul viu cu instrumentul” (Aurora Ienei și Dragoș Tănăsescu – Variante interpretative în viziunea lui Dinu Lipatti, articol în Caietul Simpozionului „D. Lipatti”, p.10). Mari muzicieni ca Yehudi Menuhin, Francis Poulenc, Arthur Honegger și Frank Martin au fost impresionați de talentul lui Dinu Lipatti.

Irina Mureșanu a fost apreciată de cotidianul „Boston Globe” ca fiind „nu doar un virtuoz, dar și un artist”. Violonista româncă a debutat fulminant pe scenele americane la celebra Carnegie’s Weill Recital Hall, atrăgându-și imediat simpatizanți și critici favorabile. De-a lungul carierei, Irina Mureșanu a concertat alături de Orchestra Suisse Romande din Geneva, Orchestra Metropolitană din Montreal, Filarmonica din Boston, Filarmonica din Miami și Filarmonica Transvaal din Pretoria, Africa de Sud, și a cântat pe cele mai importante scene din America de Nord, Europa și Asia. Irina Mureșanu este deținătoare a mai multor premii obținute la concursuri de specialitate de prestigiu, cum sunt Concursul Internațional de la Montreal și Concursul Internațional „Queen Elizabeth”. Este câștigătoarea Premiului Pro Musicis International și a Premiului Arthur Foote, acordat de Harvard Musical Association. Artista este și specialistă în muzica de cameră – este fondator și membru al Boston Trio, din 2002, cântă alături de Societatea de Muzică de Cameră din Andover și cea din Boston, participă la numeroase festivaluri internaționale de muzică de cameră. În prezent, este profesoară la Conservatorul din Boston.

Pianista Angela Drăghicescu a studiat la Universitatea de Muzică din Louisiana, cu marele pianist Michael Gurt, şi a apărut pe scene importante cum sunt Carnegie Hall, Benaroya Hall, Rudolfinium Auditorium, Mahidon Auditorium și Hindemith Institute. A mai concertat în Franţa, Ungaria şi Norvegia. În momentul de faţă, Angela Drăghicescu predă, ca lector, acompaniament și muzică de cameră la Universitatea Puget Sound din Seattle, fiind şi unul dintre acompaniatorii oficiali ai Concursului Internaţional „George Enescu”. Teza sa de doctorat, “Redescoperirea lui Nicolae Bretan: ghid pentru liedul românesc”, este primul manual de dicție românească în limba engleză, oferind străinilor posibilitatea de a se documenta cu privire la  liedul românesc.