In luna iunie 2013 a fost inaugurat un proiect de 100 de ani. Cel mai lung pod pe Dunare este cel care leaga Calafat, Romania de Vidin, Bulgaria.
Construit după o tehnologie ultramodernă, numită de specialişti ‘spate de cămilă’, cu o lungime de 1.791 de metri, podul dintre Vidin şi Calafat este este cel mai lung dintre cele existente peste fluviu.
Fundaţiile podului se află la o adâncime între 60 şi 80 de metri sub matca Dunării. În partea navigabilă a fluviului au fost instalate 178 de segmente cu o greutate de până la 240 tone fiecare, în partea nenavigabilă sunt 300 de segmente, dar mai mici, ajungând până la 120 de tone.
Podul dispune de două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.
Partea bulgară a realizat podul feroviar şi rutier cu patru benzi, un terminal feroviar nou pentru mărfuri, şapte kilometri de cale ferată nouă şi patru noduri rutiere noi, în timp ce România a construit pentru infrastructura de acces pe pod cinci kilometri de cale ferată şi o staţie terminală pentru controlul comun al traficului şi taxare.
Taxa percepută pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat-Vidin, va fi de 6 euro pentru autoturisme. Tariful pentru vehiculele cu masa între 3,5 şi 7,5 tone şi maxim 23 locuri va fi de 12 euro, cele având între 7,5 şi 12 tone vor plăti 18 euro, camioanele de peste 12 tone cu maxim trei axe vor plăti 25 euro, iar cele cu patru şi mai multe axe – 37 euro. Taxele sunt comparabile cu cele percepute pentru traversarea podului Ruse-Giurgiu şi de câteva ori mai mici faţă de cele pentru traversarea Dunării cu feribotul Calafat-Vidin, care se ridicau până la 92 euro, în cazul tirurilor.
Pietonii şi bicicliştii, precum şi ambulanţele şi vehiculele folosite de poliţie şi pompieri vor fi scutite de plata taxelor care vor fi percepute pentru traversarea noului pod de peste Dunăre, la Calafat-Vidin.