foto:SpaceX.comSpaceX a publicat un clip în care primii patru astronauți amatori care au petrecut trei zile pe orbita terestră au văzut Terra prin cupola uriașă a capsulei Crew Dragon. Uriașul hublou este una dintre cele mai interesante lucruri din capsula oferind o priveliste larga si spectaculoasa.
Primii patru turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Pamant sâmbătă, 18 septembrie 2021. Amerizarea s-a realizat în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei capsula rezistand coborârii vertiginoase datorită scutului său termic.
Cei patru astronauți amatori sunt Jared Isaacman, Hayley Arceneaux, Chris Sembroski și Sian Proctor.
Centrul pentru Planete Minore al Uniunii Astronomice Internaţionale a anuntat descoperirea celui mai îndepărtat obiect cunoscut din sistemul nostru solar. Numele primit de planeta pitică lentă, îngheţată, de culoare roz, care se află la o distanţă de 120-130 de ori mai mare decât cea dintre Pământ şi Soare este de “Farout” .
foto: rawstory.com
Oficial planeta este numită 2018 VG18 si are un diametru estimat la 310-375 de mile 9500-600 kilometri).
În sistemul solar există aproximativ 50 de planete pitice. Cele mai mari sunt Pluton, cu un diametru de circa 1.470 de mile (2.370 kilometri), şi Eris, cu un diametru de 1.445 de mile (2.325 kilometri).
Cea mai lungă eclipsă de lună din acest secol se va produce în noaptea de vineri spre sâmbătă, totalitatea ei fiind de 103 minute, iar maximul, când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, va fi înregistrat la ora 23.22.
Eclipsa va începe la ora 20.14, când Luna se va afla sub orizont. Intrarea în umbră va începe la ora 21.24, „la care veți putea vedea cum marginea stângă a Lunii va deveni mai puțin strălucitoare decât restul discului”, explică cercetătorii de la Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”.
Curiozitatea se trateaza cu informatie
Prezentarea generală a Politicii de Cookies
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.
Puteți ajusta toate setările cookie-urilor navigând în filele din stânga.
Cookie-urile Strict Necesare ar trebui să fie activate în orice moment, astfel încât să putem salva preferințele pentru setările pentru modulele cookie.
Dacă dezactivați acest modul cookie, nu vă vom putea salva preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitați acest site, va trebui să activați sau să dezactivați cookie-urile din nou.
3rd Party Cookies
Acest site utilizează Google Analytics pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori pe site și cele mai populare pagini.
Păstrarea acestui modul cookie ne ajută să îmbunătățim site-ul nostru web.
Vă rugăm să activați mai întâi Strictly Necessary Cookies, pentru a vă putea salva preferințele!