Cea mai veche cale ferată montană din Sud – Estul Europei, pe ruta Oravița – Anina, are 14 tuneluri, 10 viaducte, tăieturi în munte pe o lungime de 21 de kilometri, deci peste două treimi din întregul traseu.
Calea ferată Oravița – Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, fiind prima cale ferată montană de pe teritoriul actual al României. Atunci a fost dată în folosinţă pentru transportul minereului. Pentru circulaţia de călători, linia Oraviţa – Anina se deschide la 4 aprilie 1869.
Datorită asemănărilor tehnice cu Semmeringbahn din Austria (inaugurată în 1854), linia ferată Oraviţa – Anina a fost numită şi Semeringul Bănățean, potrivit travelguideromania.com.
Linia ferată Oraviţa – Anina are o lungime de 33,4 km. Pe această distanţă sunt nu mai puţin de 14 tuneluri şi 10 viaducte. Lungimea totală a tunelurilor este de 2.084 m iar a viaductelor de 843 m.
Din cei 33 km, 21 km sunt tăieturi şi străpungeri în deal, toate acestea făcându-se într-o perioadă în care nu exista încă dinamita. Toate lucrările s-au făcut manual, cu târnăcopul şi dalta.
Biletul pentru o călătorie pe ruta Oravița – Anina care durează două ore costă mai puțin de 30 de lei, potrivit datelor CFR Călători.
Pe ruta Oravița – Anina și retur circulă o pereche de trenuri iar rezervarea locului este obligatorie!
– Regio 9695 pe relația Oravița – Anina, cu plecare din Oravița la ora 11:15 și sosire în Anina 13:15
– Regio R 9694 pe relația Anina – Oravița, cu plecare din Anina la ora 14:40 și sosire în Oravița 16:40