Marți dimineață, 21 septembrie 2021, a cazut prima ninsoare din acest sezon pe Transfăgărășan, depunandu-se un strat subțire de zăpadă.
La Bâlea Lac erau inregistrate -4 grade Celsius.
All posts by Emanuel Nicolau
DESCOPERIRE: noua specie de insecta numita Phlebotomus simonahalepae

Cercetătorii de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, Disciplina Parazitologie și Boli parazitare, au descoperit o nouă specie de insectă, în județul Constanța. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanța.
”Printre câteva sute de flebotomi colectați în zona Canaraua Fetii din județul Constanța, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în țară. Au urmat apoi câteva investigații mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice și genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru știință. Având la dispoziție un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele și să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeași zonă timp de încă două sezoane, în 2019 și în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuși, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală și am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”, a declarat cercetătorul științific Cristina Pop.
Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente și mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 și 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.
Cercetările derulate în ultimii ani de specialiștii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezența a șase specii, plus această nouă specie pentru știință, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru știință descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie și boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.
Primii astronauţi amatori au ajuns pe orbita terestra
Echipajul, botezat Inspiration 4 şi alcătuit dintr-un miliardar şi trei „cetăţeni obişnuiţi”, a decolat joi, 16 septembrie 2021, de la Kennedy Space Center din Florida într-o capsulă Dragon ataşată unei rachete SpaceX. Primii astronauti amatori fac parte dintr-o misiune privata si vor zbura timp de 3 zile la o altitudine ţintă de 575 kilometri.
Zborul constituie un pas important pentru turismul spaţial fiind primul in care sunt implicati numai astronauti amatori.
iPhone 13 lansat de Apple
Apple a lansat noua generație de smartphone – iPhone 13. Noile iPhone-uri vin cu procesorul A15, autonomie a bateriei cu până la 2,5 ore mai mare și culori noi.
Modelul cel mai mare, iPhone 13 Pro Max, are ecran de 6,7 inci.
Compania promite camere foto mai bune și baterii cu autonomie îmbunătățită, iar la capitolul 5G anunță că noile iPhone-uri vor putea fi utilizate în 60 de țări, cu 200 de operatori telecom.
‘
Prețurile pornesc de la 800 de euro pentru iPhone 13 mini și trec de 1.800 de euro pentru versiunea iPhone 13 Pro cu peste 1 TB.
Primii clienți își vor primi telefoanele pe 24 septembrie.
https://youtu.be/XKfgdkcIUxw
Maki Kaji, părintele jocului sudoku, a murit

Japonezul Maki Kaji, cel care a popularizat jocul sudoku botezându-l în anii 1980 cu numele cunoscut astăzi, a murit la vârsta de 69 de ani, anunta REUTERS.
Conceptul original al jocului – pătratul latin – a fost inventat în secolul al XVIII-lea, în Europa, de un matematician elveţian, Leonhard Euler.
Versiunea modernă in care grila de joc este împărţită în nouă pătrate cu câte nouă căsuţe, a fost descoperită la începutul anilor 1980 într-un magazin american de Maki Kaji, care l-a importat apoi în Japonia.Maki Kaji a dat numele japonez al jocului, sudoku, o contracţie a sintagmei ”cifrele trebuie să fie singure” şi ale cărei două caractere s-ar putea traduce prin ”numere solitare”.
Jocul s-a răspândit în întreaga lume după ce Wayne Gould, un judecător pensionar din Hong-Kong, pasionat de jocuri de concentrare, a decis în 1997, după ce a descoperit sudoku în Japonia, să scrie un program informatic care să genereze grile sudoku.
REGULA PRINCIPALA SUDOKU: Jucătorul de sudoku trebuie să completeze o grilă de 9 pe 9 (81 de căsuţe) cu cifre de la 1 la 9 astfel încât niciunul să nu apară de două ori pe aceeaşi linie, coloană sau în acelaşi pătrat.
VIDEO: Ce este sudoku
GHID VIDEO SUDOKU – pentru incepatori:
https://www.youtube.com/watch?v=cqNig-XbWvU