Academia Recordurilor Mondiale (Academy of World Records) a desemnat catedrala Mântuirii Neamului ca avand cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m și o înălțime de 17,1 m.
Catapeteasma Catedralei Naționale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu în decursul anului 2018. Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin și așezate pe 4 registre. Mozaicul este realizat din tesere fabricate în atelierul Orsoni din Veneţia. Peste 400
Catapeteasma va fi acoperită cu mozaic pe ambele părți, însumând un total de 800 de metri pătrați de pictură în mozaic. Academia menționează că după ce catedrala va fi pictată integral (tot în tehnica mozaic) va deține cea mai mare colecție interioară de picturi în mozaic.
De asemenea, pe absida altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului (Platytera) din România, cel puțin, având 16 metri de la bază până la vârful aureolei.
Catedrala, înaltă de 120 de metri, va fi dotată cu 8 lifturi. Clopotele catedralei au o greutate totală de 33 de tone și se află la o înălțime de 60 de metri. Catedrala Națională are 28 de uși de bronz cu reprezentări iconografice. Acestea vor fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată a ușilor în caz de alarmă. De asemenea, Catedrala are un total de 392 de ferestre.
Potrivit Guinness World Records Dumitru Comănescu a devenit cel mai bătrân bărbat din lume după ce britanicul Bob Weighton, care deținea acest titlu, a murit joi, 28 mai 2020, la vârsta de 112 ani.
La începutul anului 2020, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbați în viață ai Planetei erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) și românul Dumitru Comănescu. Primii doi au decedat între timp.
Dumitru Comănescu are 111 ani și șase luni și trăiește în București.
Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.
Premierul etiopian Abiy Ahmed a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace 2019, pentru acţiunile pe care le-a întreprins în favoarea reconcilierii ţării sale cu Eritreea.
De asemenea, premierul Etiopiei a fost recompensat pentru implicarea sa şi în alte procese de pace, între Kenya şi Somalia sau în războiul din Sudan.
Cele două ţări şi-au reluat relaţiile în iulie 2018, după un război sângeros în perioada 1998-2000 şi ani ostilităţi.
Prin clasarea pe locul 29 în clasamentul coeficienţilor UEFA pe cinci ani competiţionali (începând cu 2014-2015 şi terminând cu 2018-2019) întocmit la finele ultimei stagiuni (ierarhie aplicabilă pentru sezonul 2020-2021), în vara anului viitor, toate cele patru reprezentante ale României vor începe parcursul european în primul tur de calificare (Q1), programat în zilele de 7/8 iulie (prima manşă) şi 14/15 iulie (returul) – campioana, în UEFA Champions League, respectiv 9 iulie (turul) şi 16 iulie (returul) – câştigătoarea Cupei României, precum şi ocupantele locurilor 2 şi 3 în campionat, ediţia 2019-2020, în UEFA Europa League.
Calendarul Cupelor Europene 2020-2021:
UEFA CHAMPIONS LEAGUE
Turul preliminar (sub forma unui mini-turneu) – 23 iunie (semifinalele) şi 26 iunie (finala). Vor participa campioanele ţărilor de pe locurile 52-55, adică Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra şi San Marino. Q1 – 7/8 (turul) şi 14/15 iulie (returul) Q2 – 21/22 şi 28/29 iulie Q3 – 4/5 şi 11 august Play-off-ul – 18/19 şi 25/26 august Faza grupelor – 15/16 septembrie, 29/30 septembrie, 20/21 octombrie, 3/4 noiembrie, 24/25 noiembrie şi 8/9 decembrie Fazele eliminatorii vor avea loc în primăvara lui 2021, finala fiind programată pe 29 mai 2021
UEFA EUROPA LEAGUE
Turul preliminar (eliminatoriu) – 25 iunie (turul) şi 2 iulie (returul). Implicate sunt un total de 16 echipe din ţărilor ocupante ale locurile 48-55, adică Ţara Galilor, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar, Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra şi San Marino. Q1 – 9 şi 16 iulie Q2 – 23 şi 30 iulie Q3 – 6 şi 13 august Play-off-ul – 20 şi 27 august Faza grupelor – 17 septembrie, 1 octombrie, 22 octombrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie şi 10 decembrie Fazele eliminatorii – în primăvara anului 2021, finala urmând să aibă loc pe 26 mai 2021
Comitetul Executiv al UEFA va stabili gazdele cdelor două finale din 2021 în cadrul şedinţei sale de la Ljubljana, din 24 septembrie 2019.
Supercupa Europei, ediţia 2020, se va disputa în ziua de 12 august, pe “Estadio do Dragao” din Porto.
După Războiul de Independență din 1877 – 1878, Marile Puteri au oferit Dobrogea României, drept compensație pentru faptul că Rusia ocupase din nou județele românești din Basarabia de Sud. Principele, apoi Regele Carol I al României a acordat o atenție deosebită dezvoltării acestui teritoriu. La Cernavodă, inginerul Anghel Saligny a construit Podul Carol I, care era cel mai lung pod de cale ferată din Europa acelor timpuri. Constanța a devenit principalul port românesc, iar Carol I a purtat nu doar grija creștinilor din Dobrogea, ci și a musulmanilor. De aceea, și azi, principala moschee din Dobrogea poartă numele Regelui care a unit acest teritoriu cu România.
În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 27 august 2018, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat) și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.
Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:
Set de 3 monede
Monedă pentru colecţionare
Metal
aur
argint
tombac cuprat
alamă Cu80Zn15Ni5
Valoare nominală
100 lei
10 lei
1 leu
50 bani
Titlu
900‰
999‰
–
–
Formă
rotundă
rotundă
rotundă
rotundă
Diametru
21 mm
37 mm
37 mm
23,75 mm
Greutate
6,452 g
31,103 g
23,5 g
6,1 g
Grosime la chenar
–
–
–
1,9 mm
Calitate
proof
proof
proof
proof
Cant
zimţat
zimțat
zimţat
inscripționat cu „ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte
Aversul monedei din aur redă, scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Aversul monedei din argint redă, scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Aversul monedei din tombac cuprat redă, scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Aversul monedei din alamă, pentru colecționare redă, scena trecerii armatei române în Dobrogea, reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Reversul comun tuturor monedelor ( din aur, argint, tombac cuprat și din alamă) prezintă portretul ecvestru al lui Carol I, inscripția în arc de cerc „140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMANIA” și anul evenimentului aniversat „1878”.
Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul este de:
200 de seturi de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat);
5.000 monede din alamă, pentru colecționare.
Preţurile de vânzare sunt:
1.960,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare;
10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, pentru colecționare.
Monedele din aur, argint și tombac cuprat și monedele din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.