Academia Suedeză a decis ca Premiul Nobel pentru Literatură 2025 să fie acordat scriitorului maghiar László Krasznahorkai, o alegere care marchează recunoașterea internațională a unuia dintre cei mai originali autori contemporani. Krasznahorkai s-a impus prin stilul său inconfundabil — fraze lungi, fluide, aproape șerpuitoare, care sfidează punctuația — și prin viziunea sa sumbră și intensă, adesea comparată cu cea a lui Franz Kafka, Gogol sau Melville.

Născut în 1954, în Gyula, un oraș din sud-estul Ungariei, aproape de granița cu România, Krasznahorkai și-a construit reputația literară timpuriu cu romanul „Sátántangó” (1985). În el, el însuși explorează viața satului post-colectivizare, în condiții de stagnare și anticipare, când două personaje date dispărute apar brusc și tulbură echilibrul fragil al comunității. Adaptat cinematografic în 1994 într-un film de șapte ore regizat de Béla Tarr, „Sátántangó” rămâne una dintre cele mai emblematice opere ale literaturii est-europene.

Ulterior, romane precum „Melancolia rezistenței” (1989) și „Război și Război” (1999) au adâncit tema ordinii care se prăbușește, violenței latente și alienării în societatea modernă. Krasznahorkai combină observația socială cu metafizicul, captând o stare de spirit apocaliptică și darwinistă, în care personaje disperate se confruntă cu absurditatea existenței.

Călătoriile sale – de la Berlinul de Vest la New York și zone asiatice – i-au influențat puternic scrisul. În special, experiențele în Mongolia și China au hrănit imaginația lui literară și i-au rafinat sensibilitatea spre limitele spațiului, timpului și culturii.

Cu acest Nobel, lumea literară recunoaște importanța unui scriitor care nu urmează rețete ușoare, ci investește fiecare literă cu greutatea gândului profund. Opera lui Krasznahorkai este o provocare — o șansă de a privi la capătul lumii dintr-o perspectivă tragică, dar luminoasă.

Mario Vargas Llosa, titanul literaturii latino-americane, s-a stins din viață la 89 de ani

Pe 13 aprilie 2025, lumea literară internațională a pierdut una dintre cele mai strălucite figuri ale secolului XX: Mario Vargas Llosa, scriitorul hispano-peruvian distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, a decedat la vârsta de 89 de ani în Lima, Peru, înconjurat de familie.

Vargas Llosa a fost considerat ultimul reprezentant al generației de aur a literaturii sud-americane, alături de Gabriel García Márquez, Julio Cortázar, Carlos Fuentes și Juan Rulfo – o pleiadă de autori care a redefinit proza universală în a doua jumătate a secolului XX.

De la jurnalism și realism social la Premiul Nobel

Născut pe 28 martie 1936 în Arequipa, Peru, Vargas Llosa a crescut în Bolivia și apoi în Peru, unde și-a început studiile literare. A urmat o perioadă de formare în Franța, la Paris, în anii ’60, unde a lucrat ca jurnalist, traducător și profesor, și unde și-a scris primele romane.

A debutat în 1959 cu volumul de proză scurtă „Los Jefes”, dar a cunoscut succesul internațional cu romanul „Orașul și câinii” (1963), urmat de „Casa verde” (1966) și „Conversație la Catedrală” (1969), lucrări marcate de un realism acut și o analiză profundă a societății latino-americane.

Vargas Llosa a fost remarcat pentru stilul său sobru, pentru construcția narativă complexă și pentru capacitatea de a înfățișa realitățile politice și sociale într-un mod captivant și nuanțat.

Literatură, pasiune și politică

Pe lângă opera sa literară vastă, Vargas Llosa a avut și o implicare activă în viața politică, candidând la alegerile prezidențiale din Peru în 1990. Deși a pierdut în fața lui Alberto Fujimori, experiența sa a fost relatată în memorii în volumul „Peștele în apă”.

Începând ca simpatizant al revoluției cubaneze, Vargas Llosa s-a transformat într-un critic vehement al regimurilor autoritare, indiferent de orientarea politică, susținând constant valorile democratice și libertatea individuală.

Recunoaștere internațională și ultimii ani

Autorul a fost tradus în peste 30 de limbi și a fost primul scriitor străin introdus în prestigioasa colecție Pléiade în timpul vieții sale. A fost ales membru al Academiei Franceze în 2021 – o rară distincție pentru un autor non-francez.

În aprilie 2025, cu doar câteva zile înainte de deces, Vargas Llosa își lansa ultima lucrare, eseul „La mirada quieta”, dedicat scriitorului spaniol Benito Pérez Galdós.

O viață între literatură și iubire

Viața personală a scriitorului a fost adesea în centrul atenției, de la prima sa căsătorie cu Julia Urquidi – care a inspirat romanul „Mătușa Julia și condeierul” – la căsnicia de 50 de ani cu Patricia Llosa, cu care a avut trei copii, și până la relația sa cu Isabel Preysler, fosta soție a cântărețului Julio Iglesias.

Moștenirea lui Vargas Llosa

Opera sa include titluri emblematice precum:

• „Sărbătoarea țapului” – o frescă despre dictatura lui Trujillo în Republica Dominicană

• „Pantaleón și vizitatoarele” – o comedie acidă despre absurditățile militare

• „Războiul sfârșitului lumii” – epopee despre religie și revoluție în Brazilia

• „Orgia perpetuă” – eseu despre influența lui Flaubert asupra propriei creații

Vargas Llosa a fost un scriitor al contradicțiilor, al pasiunii, al introspecției și al curajului de a vorbi despre ceea ce alții preferau să tacă. El a spus odată:

„Datorită lui Flaubert, am devenit scriitorul care voiam să fiu.”

Mario Vargas Llosa a părăsit scena lumii, dar vocea sa va răsuna în paginile pe care le-a lăsat în urmă. A fost un creator de lumi, un cronicar al viselor și dezamăgirilor unei întregi regiuni, dar și un umanist care a crezut că literatura poate schimba lumea.