Premiul Nobel pentru medicină, in 2019, a fost acordat oamenilor de știință William G. Kaelin Jr, Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza.
Studiile privind adaptarea celulelor la schimbările din nivelurile de oxigen sunt principalul element pentru acordarea premiului. Descoperirile deschid calea pentru dezvoltarea unor noi și promițătoare strategii de combatere a cancerului, anemiei și altor boli.
William G. Kaelin Jr s-a născut în 1957 la New York. Are propriul său laborator de cercetare la Dana-Farber Cancer Institute și este profesor la Harvard Medical School din 2002. Lucrează la Howard Hughes Medical Institute din 1998.
Sir Peter J. Ratcliffe s-a născut în 1954, în Lancashire, Marea Britanie. A studiat medicina în Gonville și la Colegiul Caius de la Universitatea Cambridge și s-a specializat în nefrologie la Oxford.
Gregg L. Semenza s-a născut în 1956 la New York. A studiat biologie la Universitatea Harvard. Și a obținut doctoratul din partea Școlii de Medicină a Universității din Pennsylvania, în 1984. S-a specializat în pediatrie la Universitatea Duke și la Universitatea Johns Hopkins. Este profesor la Johns Hopkins University din 1999, iar din 2003 conduce Programul de cercetare vasculară de la Johns Hopkins Institute for Cell Engineering.
Nominalizarile pentru premiul Nobel pot fi facute de membri a patru institutii: Academia Regala de Stiinte a Suediei, Comitetul Nobel al Institutului Karolinska, Academia Suediei si Comitetul Nobel din Norvegia.
Castigatorii Premiului Nobel sunt anuntati in fiecare an. Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina este primul anuntat in fiecare an si unul dintre cele mai asteptate, fiind intrecut in popularitate doar de Nobelul pentru literatura.
Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina in 2016 este acordat profesorului japonez Yoshinori Ohsumi, de la Tokyo Institute of Technology, pentru descoperirea mecanismului autofagiei.
Descoperirea sa tine de cercetarea fundamentala si a deschis calea pentru a intelege raspunsul organismului la infectii sau adaptarea la infometare. Mutatii in genele studiate de profesorul Ohsumi sunt implicate in mai multe forme de cancer si boli neurologice. Autofagia, mecanismul descris pentru intaia oara de profesorul Ohsumi, se refera la capacitatea celulelor de a-si distruge propriul continut pe care apoi il transporta in niste vezicule sub forma de saci pana intr-un compartiment de reciclare, lizozomii, unde se produce distrugerea propriu zisa a materialului celular.
Cercetatorii britanici David Thouless, Duncan Haldane si Michael Kosterlitz au castigat premiul Nobel pentru fizica pentru studiile privind starile neobisnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductori.
Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat miercuri cercetatorilor Jean-Pierre Sauvage (francez), J. Fraser Stoddart (britanic) si Bernard L. Feringa (olandez), pentru crearea unor molecule a caror miscare poate fi controlata.
Cei trei cercetatori au fost recompensati pentru dezvoltarea celor mai mici masini din lume, cunoscute si sub denumirea de nanomasini. Ei au dezvoltat molecule cu miscari controlabile, care pot realiza o serie de sarcini atunci cand li se furnizeaza o anumita cantitate de energie.
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat presedintelui columbian Juan Manuel Santos, pentru acordul cu gherilele FARC ce pune punct unui conflict de 52 de ani.
Britanicul Oliver Hart si finlandezul Bengt Holmstrom au castigat premiul Nobel pentru Economie, pentru contributiile lor la teoria contractului, care au ajutat la intelegerea unor chestiuni precum recompensarea pe baza performantelor a directorilor de top.
Cantaretul american Bob Dylan (75 de ani) a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatura pe anul 2016. Bob Dylan a fost premiat pentru “crearea de noi forme de exprimare poetica in marea traditie a muzicii americane”. Bob Dylan este primul muzician din istorie distins cu Premiul Nobel.